Departe in munte, cortul e intins, se lasa noaptea incet incet, focul se aprinde, frigarui, cartofi in jar, vin de casa, povesti…incercam sa parem curajosi, sa exageram ceea ce am vazut vreodata, cineva povesteste despre o casa in care un pendul bate din cand in cand desi in respectiva casa nu exista asa ceva…un altul ne spune ca a fost cu tatal lui cu masina, ca mergeau normal, rulau cu viteza legala, drum in serpentine, brusc cineva sare in fata, se sperie amandoi, coboara si desi au avut clar impresia ca au lovit pe cineva, de partea cealalta nu era nimeni….padurea Baciului, aproape de Cluj, vad copacii rotiti inca din radacina, stiu ca e un camp magnetic pronuntat in regiune, nu stiu insa ce presupune asta, ma afund in padure, vorbesc, rad, suntem in miez de zi, o pritena isi cauta pamant bun pt flori, strange intr-un sac, doar copaci, liniste deplina, intorc capul, o silueta alba se furiseaza dupa un copac, imi spun ca n-am vazut bine, ceva din mine ma avertizeaza sa schimb drumul, privesc in jur, vad undeva in zare ca se indeparteaza silueta, e acum dupa un pom si mai indepartat…vantul se porneste din senin, norii alearga parca de nebuni, imi propun sa ies din padure, ii adun si pe ceilalti, din cand in cand mai intorc capul, nu vad nimic suspect sau poate doar o singura data, ca si cum am fi fost condusi pana la marginea padurii, aceeasi silueta, parca multiplicata…iesim, vantul s-a oprit, soare din nou…nimeni nu ma crede, cateodata nici eu nu cred, pun pe seama imaginatiei….ne intoarcem la cateva zile dupa moartea unei bunici, o miscare de perdea in camera, copilul se afunda cat mai mult sub plapuma, ceva se intampla, ceva se misca, se apropie, inchide ochii, o respiratie calda deasupra fetei…ochii sunt stransi, o senzatie de mangaiere…apoi un ultim zgomot in casa, o ultima miscare a perdelei si nimic…poate un ramas bun? Focul se stinge, incepe ploaia, marunta, rece, ne bagam in cort cu povestile inca in minte si cu multe altele nespuse…eu visez un pitic, atat de real, iar ce e mai ciudat e ca e exact piticul care-l visam in copilarie, rezemat de pat, cu un zambet de pe alta lume, de parca ceva rau ar trebui sa se intample…
Ne-am strans in brate…am uitat incet incet…dimineata era soare, urma o noua zi, am strans, am mancat, am baut un ceai, am urcat cararea…in urma, un pitic, sau poate doar o alta imagine a imaginatiei…am privit doar drumul

Scris de Laurentiu:
http://klaus7.wordpress.com/2008/03/29/povesti-cu-fantome/

Frumoasa povestea , ai vrea sa incercam sa postam ambi cate una sa vedem care e mai buna ( sa fie supusa la vot? ) ?